Image Host



joi, 26 iulie 2012

Caracterizare reala!

Aşa arată Traian Băsescu, cum îl văd eu, autorul acestor rânduri. Un Alexandru Macedon care a câştigat bătălie după bătălie cu sine, ajungând la graniţele demnităţii umane. De aici încolo, a început războiul său cu ceilalţi. Mai întâi prieteni sau colegi de partid, pe care i-a trădat pe rând, în numele victoriilor sale. Al cuceririlor sale. Apoi războiul cu un guvern şi o coaliţie din care a făcut parte, apoi cu oraşul pe care îl câştigase în stilul său, într-un iureş sălbatic şi al cărui cadavru l-a lăsat soldaţilor săi credincioşi, să îi fie jefuite podoabele şi să fie purtat în suliţele puterii, profitului şi mândriei de cuceritor. Ajuns pe tronul imperial, s-a arătat la fel de gol sufleteşte faţă de consilierii săi, de care s-a folosit şi pe care i-a lepădat rând pe rând. Apoi a făcut ceea ce ştia deja, cu o ţară întreagă. Are însă o singură problemă. El nu e Alexandru Macedon. Cu toată oştirea credincioasă şi sicofanţii săi, a rămas un împărat gol; iar noi nu suntem învinşi. (Marius Oprea) 



 
 
 
 
Pe 30 iulie..., scapam cu adevarat de "ERA BASESCU"!Romania si locuitorii ei vor avea liniste si pace si vor incepe cu adevarat sa-si croiasca un drum drept in lume.

marți, 17 iulie 2012

Unde erau europenii cind....?!

europarlamentari

-Traian Băsescu uzurpa rolul guvernului şi anunţa tăieri ale salariilor bugetarilor?
-Traian Băsescu îşi abandona rolul constituţional de mediator în societate şi se manifesta ca reprezentant al PDL împotriva celorlalte forţe politice?
-Traian Băsescu declara că nu va numi un prim-ministru USL chiar dacă această forţă politică va avea majoritate parlamentară provocând  astfel tensiuni în întreaga societate?
-Traian Băsescu a ignorat voinţa majorităţii parlamentare care l-a propus ca premier pe Klaus Iohanis?
-Traian Băsescu cerea Procurorului General să urgenteze revolutiei şi mineriadelor încălcînd astfel principiul separaţiei puterilor în stat?
-Traian Băsescu ataca extrem de dur Parlamentul subminând astfel o instituţie a statului de drept?
-Traian Băsescu a elaborat un proiect de revizuire a Constituţiei pe care l-a trimis Guvernului încălcând astfel Constituţia care dă acest drept de iniţiere Guvenului şi nu preşedintelui?
-Traian Băsescu avea delaraţii extem de violente la adresa Parlamentului,institiţiilor justiţiei,altor instituţii ale statului de drept?
-Traian Băsescu făcea aluzii, în declaraţiile sale publice, că are cunoştinţă de stadiul unor dosare aflate în anchetă,o poziţie vădit anticostituţională?
-Traian Băsescu amâna acreditarea ambasadorului Olandei,cu de la sine putere ,tensionând relaţiile cu o ţară europeană şi adoptând o poziţie care încalca politica oficială a statului român?
-Traian Băsescu încuraja Guvernul,în mod public,să-şi asume raspunderea pentru legile justiţiei concomitent cu un atac furibund asupra Parlamentului?
-Traian Băsescu ataca,jignea şi învrăjbea categorii sociale (profesori,medici,funcţionari) în cadrul unei reforme haotice şi aplicate fără a fi explicată suficient populaţiei?
-Traian Băsescu a anunţat măsurile de austeritate fără ca Guvernul,după cum s-a văzut din reacţiile miniştrilor,să aibă cunoştinţă de acestea?
-Traian Băsescu este acuzat chiar de Curtea Constutuţională că s-a subtituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului?
-Traian Băsescu este acuzat chiar de Curtea Constituţională  că a abandonat rolul de mediator în stat şI societate?
-Unde erau europenii cind mai toata Romania era in strada la minus 30 de grade?!
 



vineri, 6 iulie 2012

Acum,ori niciodata romani......, desteptati-va!

Poporul roman va trebui sa dea dovada de maturitate...,asata daca vor sa scape de cel care timp de aproape opt ani, a jucat la cacealma cum a dorit el,nu  cum a dorit poporul.Nici nu a fost doritor sa auda si sa vada prioritatile poporului sau,popor la care se intoarce ori de cite ori istoria ii da peste bot! 
Traian Basescu va da lupta vietii sale in cel mai dificil moment in care istoria l-a aruncat pana acum. Pentru a evita a doua cea mai mare umilinta, stim tot de la domnia sa ca prima suspendare a fost prima, presedintele aproape suspendat va face si va spune orice pentru a nu fi demis de popor.In fapt, Traian Basescu sta fata in fata nu doar cu cea mai mare umilire din viata sa, ci priveste istoria fata in fata din prezent. Putine personaje au avut o asemenea ocazie. Asadar, cu ochii la judecata istoriei facuta pe loc, Traian Basescu a revenit in Parlament hotarat sa nu se lase pana in ultima secunda a jocului. A avut un discurs mult peste toti care si-au dat cu grebla in balta si a reusit sa isi transmita principalul mesaj catre publicul mereu sensibil la eternele sale teme. Acceptandu-si suspendarea si trimiterea catre popor, fara a striga isteric precum pedelistii sai pierduti - lovitura de stat, banditism si alte nebunii, Traian Basescu si-a primit pedeapsa cu demnitate.In timp ce a avut grija sa puna intregul mecanism care a dus la suspendarea sa exact in coltul opus. Incepandu-si astfel pribegia prin pantcele nestiut al poporului, presedintele da dovada ca ramane politicianul cel mai inzestrat in rau,pe care a fost in stare sa il dea in 23 de ani clasa politica.
Traian Basescu are de infruntat insa un adversar in fata caruia era sigur ca nu o sa mai ajunga. Centurile de siguranta pe care i le pusese partidul - CCR si modificarea legii referendumului - i-au dat certitudinea ca nu o sa se mai intalneasca in curand cu romanii. Ghinion, n-a fost sa fie!
Asa s-a facut ca trecand si tragand tara dupa el prin criza, Traian Basescu a lasat sa-i scape, constant si in tonalitati din ce in ce mai ridicate, adevaruri de un cinism rar intalnit despre poporul pe care acum se pregateste sa-l convinga ca nu i-a gresit cu nimic.
Daca suspendarea sa va fi votata in Parlament, primul lucru pe care presedintele il va avea de facut va fi sa-si ceara scuze romanilor care nu l-au inteles, care nu l-au votat, dar au fost nevoiti sa il suporte si ca presedintele lor. Apoi, abia dupa asta, Traian Basescu va putea sa-si declanseze celebrul sau proces de victimizare si stors lacrimi cu forta din sufletul oamenilor.Traian Basescu va trebui sa isi calibreze discursul astfel incat sa faca trecerea, convingator, de la apararea interesului tarii spre binele poporului, intrucat cele doua lucruri nu se confunda deloc.
In incercarea de a salva economia cu un Guvern (acuzat de incompetenta si clientelism), nu o data presedintele a desconsiderat poporul, fie si daca ne amintim modul in care au fost luate si anuntate taierile bugetare. Asta trebuie sa repare acum si inca repede: in 30 de zile, de la momentul suspendarii sale.
Aici ajungem la punctul cel mai delicat al problemei lui Traian Basescu. PDL si restul sustinatorilor sai. Pe cat de bun si iscusit este el in a manui sentimentele si sensibilitatile maselor, pe atat de catastrofal se demonstreaza a fi in prezent intreg partidul sau.
Ca sa nu-i mai pomenim deloc pe jenantii si extrem de penibilii Mihai Razvan Ungureanu, Neamtu (daca nu il stiti, baiatul care alerga cu usturoiul pe scena mitingului de sustinere organizat de PDL) si restul lipitorilor ramasi someri si repede doritori de afirmare pe spatele unui om care trebuie sa se salveze singur.
Intr-un fel cat se poate de concret, Traian Basescu, daca va dori sa castige, ca sanse are!, ar trebui sa ordone soldatilor de tinichea sa intre in garnizoana si sa nu se arate la fata pana in ziua votului. Sa munceasca, sa organizeze, sa manance pamantul alergand dupa autocare, dar sa nu se arate la fata si, mai ales, sa nu incerce ei sa convinga poporul cat de mult s-au sacrificat pentru binele lui.
Ca nici usturoiul Noii Republici nu poate indeparta mirosul urat si adanc lasat de guvernarea pedelista.
Si nici incantatiile ditirambice cu iz nationalist extrem ale spionului ajuns premier nu il vor salva pe presedinte de judecata poporului. Dimpotriva, ipocrizia scelerata a unui MRU nu poate decat sa il afunde si mai mult.
Asadar, pasul unu - Traian Basescu trebuie sa ramana singur cu poporul sau si sa incerce sa il recucereasca. Are aceleasi sanse pe care le-a avut intotdeauna. Dar, de data asta, doar daca ramane singur, cu adevarat in opozitie fata de toata clasa politica. Istoria insa nu cred ca mai face aceiasi greseala?!Am perdut prea multi ani ,facind expermente pe viata si sanatatea poporului roman.
"Opriti ,va rog ISTORIA.....,vreau sa cobor!"